Ceaiul Pu-erh (istorie si traditie)

vechiul drum călare al ceaiului din Yunan
până dincolo de Tibet

Istoria ceaiului Pu-erh poate fi trasată înapoi în timp până la dinastia Zhou (cca 1046-256 î.e.n.). Însă comerţul cu acest tip de ceai între China şi Tibet a început în timpul dinastiei Tang (618-917 e.n.), când o mare cantitate de Pu-erh produs în Yunan (provincia originară pentru acest ceai) a început să fie vândut tibetanilor prin intermediul faimosului “drum călare al ceaiului”, ce a jucat un rol extrem de important în comerţul trans-regional din sud-vestul Chinei, la fel de important precum cealaltă rută comercială cunoscută sub numele de Drumul mătăsii. Înflorind în timpul dinastiilor Ming (1368- 1644) şi Qing (1644-1911), drumul călare al ceaiului colecta Pu-erhul produs în zona Yunan, trecea printr-un număr de staţii intermediare, precum Lijiang dinYunan, Litang din provincia Sichuan, Chamdo, Nyingchi, Lhasa, Shigatse şi Lokha din Tibet, ajungând în cele din urmă în ţări precum India, Nepal şi Bhutan sau chiar mai departe în Asia de vest şi Africa.

În conformitate cu lucrarea istorică Man Shu (“Enciclopedia Chinei de sud-vest şi Asiei de sud-est”) scrisă în timpul dinastiei Tang, comerţul cu ceai pe acest drum a devenit atât de popular şi prosper încât pe el veneau să achiziţioneze ceai, mii de negustori din Tubo, un regat vechi ce a dominat platoul Tibetan câteva secole. Motivul pentru care acest ceai a fost şi este atât de popular în Tibet, se datorează faptului că dieta locuitorilor era foarte bogată în grăsimi iar vegetalele fiind destul de greu de găsit, ceaiul Pu-erh ajuta la digestie şi oferea nutrienţi importanţi, greu de găsit în alimentele locale.De atunci şi până azi, acest tip de ceai a rămas băutura obişnuită în această zonă, el fiind de asemenea, genul de ceai ofrandă al buddhismul tibetan, existând multe însemnări istorice cu cantităţi impresionante de ceai Pu-erh oferit în dar lamaşilor sau mănăstirilor buddhiste din zona Tibet-Yunan de către credincioşi cu stare sau chiar de lideri politici locali. 

Cărăuşi de ceai în Sichuan, 1908

Astfel, în 634 e.n., cu şase ani înainte de căsătoria lui Songtsen Gampo (617-650, rege în Tubo) cu prinţesa Wencheng din dinastia Tang, regatul Tubo a ocupat Dechen şi a introdus şcoala Kagyu a buddhismului tibetan printre tibetanii care locuiau în provincia Yunan. Fondatorul acestei şcoli, Karmapa Dusum Khyenpa (110-1193), aflat în pelerinaj la muntele Jizu, în 1147, a primit în dar 50 saci de Pu-erh din partea regelui statului Dali şi a clanului Mu din Lijiang, ceea ce a dus la stabilirea unui sistem de donaţii pe bază de Pu-erh. În 1256 lui Karma Pakshi (discipolul lui Karmapa Khyenpa) i s-a oferit o pălărie neagră, un sigiliu de aur şi o mare cantitate de ceai Pu-erh, plus titlul de 'Lord al Dharmei Preţioase' de către hanul mongol al cărui successor va deveni în scurt timp, împăratul dinastiei Yuan din China. De atunci înainte, Karmapa Dusum Kyenpa a fost retroactiv recunoscut ca primul Buddha viu al sistemului Pălăriei Negre, ceea ce a dat naştere la un întreg sistem de reîncarnări sfinte numit “tulku” iar ceaiul Pu-erh a devenit la rândul lui, o parte importantă a ofrandelor specifice buddhismului tibetan.

frunze de Pu-erh in forma de turta

În 1654, al şaselea Sharmapa Rinpoche al ramurii bonetelor roşii din şcoala Karma Kagyu a  fost invitat de căpetenia clanului Mu, Nagawang Chokyi Wangchuk, să viziteze teritoriile locuite de tibetani din provincia Yunan (China) pentru a superviza tipărirea versiunii Lijiang a Kangyur (canonul tibetan), prilej cu care a participat la o ceremonie de consacrare şi a primit peste 100 de pachete de Pu-erh. De asemenea, în 1649 Choying Dorje, al 10-lea Karmapa Rinpoche din Karma Kagyu a vizitat Yunan pentru a oferi diferite iniţieri unei adunări de 1000 călugări şi laici aflaţi sub administraţia Mu, prilej cu care, din nou, au fost primite mari cantităţi de ceai. Acestea sunt numai câteva exemple dintr-un lung şir de donaţii şi ofrande de ceai Pu-erh către diverşi lideri religioşi din Tibet sau zone locuite de tibetani, inclusiv Nepal şi Bhutan.

Pu-erh ambalat pentru vanzare

Iată aşadar, cât de important este acest ceai! Dar pe lângă informaţiile istorice trebuie să mai ştiţi ceva. Spre deosebire de alte tipuri de ceai, Pu-erh nu se strică în timp, din contră, cu cât e mai vechi cu atât mai bine. Din acest motiv un Pu-erh de calitate va avea întotdeauna înscris pe etichetă anul fabricaţiei dar va fi şi foarte scump. În ceea ce mă priveşte, nu am cumpărat sau băut niciodată un Pu-erh clasic, ambalat şi împachetat tradiţional, adică presat în  formă de cărămizi, discuri, turte etc, ci doar ce am putut găsi pe piaţa din Bucureşti la un preţ acceptabil. 

Dar despre magazinele cu Pu-erh din România voi vorbi într-un alt articol.